În perioada 13 – 19 februarie 2023, încasările Serviciului Vamal la bugetul de stat se ridică la peste 688,1 milioane de lei, iar de la începutul anului curent, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat circa 4,4 miliarde lei, fiind atestată o creștere de 25,8 % față de încasările din intervalul corespondent al anului 2022.

Totodată, în perioada 13 – 19 februarie 2023, de către persoane fizice au fost introduse bunuri a căror valoare în vamă depășește limita neimpozabilă, fiind încasate plăți în valoare de peste 19,1 milioane lei, ceea ce reprezintă 2,8 % din totalul sumei încasate pentru perioada respectivă.

De asemenea, pe parcursul săptămânii trecute, au fost perfectate 11 867 declarații vamale, iar fluxul mijloacelor de transport a constituit 68 800 de traversări.

Banii colectați de la contribuabili sunt vărsați direct în bugetul de stat și redistribuiți pentru salarii, dezvoltarea infrastructurii, proiecte sociale ș.a.

La capitolul combaterea fraudelor, în perioada vizată, au fost constatate 54 de încălcări ale legislației vamale și aplicate amenzi în sumă de peste 182 mii de lei. 

Raportul zilnic privind situația la posturile vamale de frontieră, noutăți, depistări, evenimente și alte informații ce țin de activitatea vamală, pot fi consultate pe canalul Telegram al Serviciului Vamal al Republicii Moldova: https://t.me/ServiciulVamalRM.