Un bărbat de 37 ani a fost condamnat la 13 ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, pentru violență în familie și tâlhărie.

Conform acuzării înaintate, inculpatul, în perioada de timp cuprinsă între luna decembrie a anului 2022 până în luna noiembrie a anului 2023, având scopul de intimidare și de impunere a controlului, din cauza unui conflict imobiliar, în repetate rânduri a supus-o violenței psihologice pe mama acestuia în vârstă de 70 de ani. Inculpatul manifesta un comportament agresiv față de femeie, o lua în derâdere, o poreclea, insulta, șantaja, o amenința cu răfuială fizică.

„Acesta, la data de 17 noiembrie 2023, aproximativ pe la orele 17:00, a venit în ospeție la ultima. Fiind în stare de ebrietate, din motiv de răzbunare, i-a aplicat victimei câteva lovituri cu mâinile în regiunea feței, după care a luat o bucată de lemn și o vergea metalică cu care a continuat să-i aplice lovituri ultimei în regiunea capului și peste diferite părți ale corpului, unde ca rezultat al maltratării, victima a căzut la podea și și-a pierdut cunoștința. Potrivit raportului de expertiză judiciară medico-legală, victimei i-au fost cauzate leziuni corporale medii. În timpul altercației, inculpatul i-a sustras mamei sale în mod deschis inelul din aur de pe deget și cerceii din urechi, după care a părăsit locuința ultimei, plecând într-o direcție necunoscută”, se arată în comunicatul emis de Procuratura Generală (PG).

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Bălți.

Măsura arestului preventiv a fost prelungită în privința inculpatului, până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare. Acesta beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

sursa