Taximetriștii din Republica Moldova se confruntă cu dificultăți majore în urma creșterii costului asigurării obligatorii auto (RCA), ceea ce ar putea duce la majorarea tarifelor pentru pasageri. Mulți taximetriști afirmă că numărul de comenzi a scăzut semnificativ, iar tarifele mai mari vor afecta și clienții.

Unii dintre ei susțin că au devenit imposibil de menținut afacerea din cauza costurilor prea mari, dar și a cererii scăzute. „Nu știu cum să supraviețuiesc, pentru că planul este mare, dar comenzi nu sunt. Nu știu cum să supraviețuiesc”, mărturisește un taximetrist care lucrează la primele ore ale dimineții.

De asemenea, creșterea asigurărilor va face ca prețurile călătoriilor să fie mai mari, ceea ce poate crea o povară suplimentară pentru clienți. Constantin Condrea, președintele Asociației Transportatorilor în regim de Taxi, susține că decizia de a majora prețul asigurărilor este favorabilă doar companiilor de asigurări și că taximetriștii nu au fost consultați în prealabil. Condrea a menționat că acum transportatorii așteaptă soluții din partea autorităților. „În comisie s-au constatat următoarele: ne-au fost încălcate drepturile, deoarece nu s-au consultat cu noi înainte de a majora cu peste 200% costul asigurărilor”, a declarat Condrea.

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI!