Republica Moldova riscă să se confrunte cu o criză de lapte, dacă autoritățile nu vor acorda un ajutor imediat fermierilor. Declarația a fost făcută de către Președintele Asociației producătorilor de lapte, Ana Pancrat, la o emisiune la Agro TV.

„Sectorul nu mai rezistă, dacă nu reușim să intervină statul cu niște facilități sau ajutoare imediate, noi riscăm să nu semănăm porumb, culturi furajere în primăvară și să nu avem lapte pe viitor”, a declarat Ana Pancrat.

În cadrul aceleași emisiuni, Sergiu Stefanco, un crescător de oi din raionul Căușeni, a declarat că în Moldova deja există o criză de lactate.

„Noi deja în ultimii ani avem deficitul de brânză de oi. La Căușeni și în zona de Sud, prețul brânzei de oi a ajuns la 180 lei, de la 60 lei acum 3-4 ani. Nu este problema că este scump, problema este că nu avem”, a spus Stefanco.

Sergiu Stefanco a criticat și decizia guvernării de a acorda subvenții pentru fermieri în toamnă.

„Din 1 aprilie începe primirea dosarelor, verificarea se va face peste jumătate de an și atunci se vor incasa subvențiile, dar eu cred că este o greșeală, noi avem nevoie de suport acum. Noi avem nevoie de banii ăștia în primăvară, prețurile au sărit în sus. În toamnă noi deja avem un pic de venit, se adună niște bani și din altă parte”, a explicat Stefanco.