Trei tineri au fost reținuți, iar un altul este cercetat în stare de libertate într-un dosar privind o presupusă schemă de escrocherie online, în care ar fi fost folosite identități false pentru a obține bani de la persoane din Statele Unite și Uniunea Europeană.
Cazul este investigat de ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate și cei de urmărire penală ai Inspectoratului Național de Investigații, împreună cu procurorii PCCOCS.
Potrivit materialelor acumulate de anchetatori, persoanele vizate ar fi creat profiluri false pe rețelele de socializare și în diverse aplicații, prin intermediul cărora inițiau relații sentimentale cu potențiale victime. Ulterior, acestea ar fi fost convinse să transfere diferite sume de bani.
La 27 octombrie, oamenii legii, cu sprijinul mascaților din cadrul BPDS „Fulger”, au efectuat percheziții în municipiul Chișinău și în raionul Orhei. În urma descinderilor, au fost ridicate echipamente informatice, telefoane mobile și 31.900 de dolari americani.
În cadrul acțiunilor, trei tineri cu vârste de 22 și 23 de ani au fost reținuți pentru implicarea presupusă în schemă. Un alt suspect, în vârstă de 21 de ani, este cercetat în stare de libertate.
Potrivit estimărilor preliminare din dosar, valoarea plăților efectuate de utilizatori ar fi ajuns la aproximativ 440.000 de dolari într-o singură lună. Anchetatorii precizează însă că această sumă reprezintă volumul estimat al plăților și nu constituie un prejudiciu definitiv stabilit.
Investigațiile continuă pentru identificarea tuturor persoanelor care ar fi participat la activitatea infracțională și pentru determinarea exactă a eventualelor pagube.
Până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!












