Recrutau fete și le trimiteau în Turcia ca să se prostituieze. Este afacerea de familie pusă la cale de o mamă și copiii săi. Aceștia au reușit să transporte în Turcia 13 fete printre care și o minoră care au devenit apoi victime ale traficului de ființe umane.
Potrivit poliției de Frontieră, din grupare făceau parte 3 membri ai unei familii. Fiecare membru își avea rolul bine definit: mama – moldoveancă de 44 de ani, era capul grupării și gestiona mijloacele bănești obținute în urma activității criminale, iar copiii, cetățeni moldoveni – fiică de 26 și fiul de 20 de ani, recrutau și transportau victimele în Turcia.
În prezent, fiul – alias ”Leo” este deținut în stare de arest, acesta în 2015 a fost condamnat la 3 ani și 4 luni pentru ”jaf”, aplicarea pedepsei fiind suspendată pe un termen de 2 ani, iar fiica este cercetată în stare de libertate, deoarece are un copil minor la întreținere. Mama și alți membri ai grupării criminale se eschivează de la organul de urmărire penală, urmând a fi inițiată procedura de anunțare în căutare internațională.
Conform legislației în vigoare, dacă se va dovedi vinovăția persoanelor implicate în grupul infracțional, acestea riscă de la 7 la 20 ani de detenție.