6 bărbaţi din Floreşti au ajuns pe mâna poliţiei, fiind suspectaţi că fac parte dintr-un grup criminal specializat pe trafic de fiinţe umane. S-a stabilit că suspecţii care activau încă din 2011, aveau roluri bine stabilite şi acţionau după un plan bine pus la punct. aceştia ar fi reuşit să exploateze peste 100 de victime.
Potrivit poliţiei, aceştia recrutau fete din familii social-vulnerabile şi le promiteau de muncă în sectorul agricol în Rusia. De asemenea, suspecţii le perfectau actele de identitate şi le organizau plecarea. Ajunse la destinaţie, victimele rămâneau fără acte. După care ameninţîndu-le cu violenţa fizică şi psihică erau impuse să muncească la diferite munci agricole fără a fi remunerate.
În urma mai multor percheziţii la domiciliile şi în automobilele membrilor gupării au fost depistate şi ridicate obiecte, acte de identitate ale victimelor şi potenţialelor victime, diferite agende cu notiţe privind venitul obţinut de suspecţi în urma activităţii criminale dar şi alte probe.
Actualmente, indivizii sunt cercetaţi pentru traffic de fiinţe umane şi riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 la 20 ani.