Locuitorii din Râșcani și Briceni vor achita mai mult pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare. Noile tarife au fost aprobate de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), în cadrul ședinței din 3 noiembrie, și vizează atât consumatorii casnici, cât și pe cei noncasnici.
În municipiul Râșcani, tariful pentru apa potabilă destinată consumatorilor casnici va crește de la 14 la 19,26 lei pentru un metru cub. În același timp, serviciile de canalizare și epurare a apelor uzate se vor scumpi de două ori, de la 17 la 34 de lei/m³.
Pentru consumatorii noncasnici din Râșcani, prețul apei rămâne la nivelul actual, de 32,10 lei/m³. În schimb, tariful pentru canalizare va crește cu 11,07 lei, ajungând la 56,47 lei/m³.
Și locuitorii din Briceni vor plăti mai mult pentru aceste servicii. Tariful la apă pentru consumatorii casnici va ajunge la 22,42 lei/m³, față de 15,50 lei în prezent. Totodată, serviciile de canalizare și epurare se vor scumpi de la 21 la 32,66 lei/m³.
În cazul consumatorilor noncasnici din Briceni, tarifele nu se modifică. Aceștia vor achita în continuare 50,34 lei pentru un metru cub de apă și 46,94 lei/m³ pentru canalizare.
Potrivit ANRE, noile prețuri au fost calculate în urma examinării cheltuielilor operatorilor, a volumelor prognozate de apă livrată, a pierderilor din rețele, precum și a costurilor pentru energia electrică și investiții.
Autoritatea de reglementare a redus veniturile reglementate solicitate de operatori cu 275.600 de lei pentru întreprinderea din Râșcani și cu 146.800 de lei pentru cea din Briceni.
ANRE menționează că în tarife au fost incluse doar cheltuielile considerate justificate și necesare pentru prestarea serviciilor.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!













