În ședința de astăzi, 4 aprilie, Guvernul a aprobat semnarea Acordului de cooperare în lupta împotriva criminalității între Republica Moldova și Republica Lituania.

Potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI), prevenirea și combaterea criminalității organizate este o Direcție prioritară și ocupă un loc important în dialogul de cooperare polițienească internațională, transmite Știri.md.

Semnarea acestui Acord va genera un schimb eficient de informații și practici între structurile de Poliție din Republica Moldova și Lituania.

MAI menționează că Acordul va permite acordarea reciprocă de asistență în combaterea mai eficientă a infracțiunilor. 

Cooperarea se va axa în special pe îmbunătățirea mecanismelor de combatere a infracțiunilor împotriva vieții, sănătății și libertății, criminalității organizate, traficului ilicit, falsificării de documente de identitate și distribuirii acestora și infracțiunilor cibernetice.