Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) cere revizuirea formulei de salarizare a judecătorilor, astfel încât aceasta să reflecte responsabilitățile funcției și statutul constituțional al magistraților. Poziția vine după ce, începând cu 12 octombrie, judecătorii au început să poarte banderole albe pe mantii, timp de 30 de zile, în semn de protest față de prevederile proiectului noii legi a salarizării.

CSM precizează că a prezentat obiecții și propuneri concrete asupra proiectului prin avizul din 29 septembrie. Consiliul susține că mecanismul de remunerare trebuie să fie echitabil, să contribuie la independența justiției și să permită atragerea și menținerea profesioniștilor calificați în sistem.

Instituția anunță că va continua dialogul cu autoritățile și va urmări dacă propunerile sale vor fi incluse în versiunea finală a proiectului. Totodată, CSM afirmă că respectă dreptul judecătorilor de a-și exprima pașnic revendicările profesionale.

Anterior, președintele CSM, Sergiu Caraman, a declarat că majorarea salarială pentru judecătorii cu o vechime de până la opt ani ar urma să fie de 1.910 lei, nu de 560 de lei, cum se estima inițial. Diferența ar fi rezultat dintr-o eroare contabilă.

Caraman a subliniat însă că această ajustare nu soluționează integral problema salarizării magistraților, invocând responsabilitatea funcției, volumul și complexitatea muncii, precum și necesitatea menținerii atractivității profesiei.

Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!