Profesorii din școlile care vor lucra pe data de 1 septembrie, duminică, vor fi plătiți și vor primi o zi suplimentară de concediu. Cât despre elevi, în vacanța de toamnă, copiii vor sta acasă cu o zi mai mult.
Declarațiile au fost făcute de ministrul Educației, Dan Perciun, în cadrul unei emisiuni de la Radio Moldova.
„Ziua de 1 septembrie este atractivă. Lumea vine pentru câteva ore, întrucât este un program festiv. Pentru profesori această zi va fi plătită și, totodată, cadrele didactice vor beneficia de o zi de concediu suplimentar”, a specificat ministrul Educației.
Amintim că în aprilie 2024 se anunța despre faptul că, în anul de studii 2024-2025, elevii vor participa la solemnitățile dedicate Primului Sunet duminică, 1 septembrie, iar careul dedicat sfârșitului de an școlar va avea loc sâmbătă, la 31 mai 2025.
Recent, cultele religioase s-au declarat nemulțumite de decizie, invocând faptul că enoriașii se duc duminică la biserică. Mesaje de acest gen au fost transmise de biserica baptistă, dar și de Mitropolia Moldovei.