Un lot comercial de produse cosmetice nedeclarat a fost depistat în punctul de trecere a frontierei Sculeni. Pe caz este documentat un șofer moldovean în vârstă de 36 de ani.

Potrivit Serviciului Vamal, cazul a fost documentat astăzi, 13 septembrie, după ce funcționarii postului vamal Sculeni au supus verificărilor un mijloc de transport de model Mercedes Benz. 

La întrebarea funcționarului vamal, dacă are ceva de declarat, șoferul a comunicat că nu transportă bunuri pasibile declarării. Cu toate acestea, în baza analizei de risc, a fost dispus controlul fizic detaliat al bagajelor ce se aflau în portbagaj și în habitaclu, fiind depistate produse cosmetice în cantități comerciale, nedeclarate autorității vamale.

Conform prevederilor legale, șoferul, un conațional în vârstă de 36 ani, a avut obligativitatea de a indica mărfurile transportate în declarația vamală.

Drept urmare, mărfurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar persoana riscă să fie sancționată contravențional.

gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images

sursa