Primele cantități de prune timpurii moldovenești, din recolta anului 2022, au fost exportate pe parcursul lunii iulie, a anunțat astăzi Asociația Moldova Fruct, transmite MOLDPRES.

Potrivit Asociației, cele peste 3400 tone de prune au ajuns la consumatorii din 11 țări ale lumii: Germania, Austria, Polonia, Olanda, România, Rusia etc.

„În aceeași perioadă a anului trecut au fost exportate puțin peste o mie tone de prune. Livrările în masă vor începe în perioada următoare, când vor fi recoltate soiurile Stanley și President”, indică Moldova Fruct.

Comisia Europeană a majorat pentru Republica Moldova, pentru un an, cantitatea de prune care poate fi comercializată fără taxe vamale în Uniunea Europeană, de la 15 mii la 40 mii de tone.

În 2021, țara noastră a exportat mai mult de 52 mii tone de prune, jumătate dintre care au ajuns pe piața UE.