Victoria Furtună atrage atenția asupra scăderii populației Republicii Moldova și susține că autoritățile trebuie să schimbe direcția politicilor economice pentru a crea condiții în care oamenii să poată rămâne și munci în țară.

Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, populația cu reședință obișnuită a Republicii Moldova a scăzut cu aproximativ 22,9 mii de persoane în 2025, până la 2,365 milioane de persoane la începutul anului 2026. BNS arată că reducerea a fost determinată atât de sporul natural negativ, cât și de migrația internațională netă, estimată la -13 mii de persoane în 2025.

„Suntem în TOP 5 țări din lume la dispariția populației”, afirmă Furtună, care întreabă guvernarea dacă „așteaptă să rămână în țară doar funcționarii și casele pustii”.

În mesajul său, aceasta susține că plecarea oamenilor este legată de lipsa unor perspective economice și critică autoritățile pentru ceea ce consideră a fi cheltuieli publice nejustificate.

Furtună cere reducerea aparatului de stat, oprirea risipei și dezvoltarea economiei reale. Printre soluțiile propuse se numără extinderea parcurilor IT, dezvoltarea unor huburi industriale în regiuni și crearea unor locuri de muncă bine plătite, inclusiv pentru a limita migrația din sate spre Chișinău și peste hotare.

Politiciana propune și măsuri pentru susținerea producătorilor locali, inclusiv adoptarea unei legi prin care 60% din produsele realizate în Republica Moldova să fie comercializate în magazinele din țară.

„Lăsați producătorul local să respire și investiți în producția noastră”, transmite Furtună.

În final, aceasta descrie efectele migrației asupra familiilor și susține că responsabilitatea statului este să creeze condiții pentru ca oamenii să poată avea „o viață de om acasă”, prin dezvoltare economică și utilizarea eficientă a banilor publici.

Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!