Primii doi șoferi de taxi din Moldova au intrat deja în posesia ajutorului financiar oferit în cadrul programului special Yandex.Taxi, pentru timpul petrecut în carantină. Programul se adresează șoferilor care au suferit din cauza coronavirusului.
Ion Mirza și Octavian Boscan au primit sprijinul financiar la începutul acestei luni, la doar câteva zile după ce zilele lor de carantină au luat sfârșit. Din fericire, nici unul dintre ei nu a fost infectat cu coronavirus, dar au stat în carantină din cauză că ar fi contactat anterior, direct sau indirect, cu persoane care fuseseră ulterior diagnosticate cu coronavirus.
La ai săi 33 de ani, Ion Mirza are o familie cu 2 copii și o casă în satul Văsieni din raionul Ialoveni. Zilnic, acesta face naveta la Chișinău, pentru a presta servicii de taxi și pentru a-și asigura familia cu un venit stabil. Zilele de muncă însă i-au fost curmate pentru două săptămâni doar pentru că a contactat în perioada Paștelui cu o rudă care a fost diagnosticată ulterior cu Covid-19. În timpul celor două săptămâni de carantină care au urmat, Ion s-a putut baza doar pe ajutorul prietenilor care îi aduceau produse de la magazin, întrucât nu avea permisiunea să-și părăsească locuința.
„Am aflat și de fondurile alocate de Yandex.Taxi pentru angajații parcurilor de taxi partenere, la începutul lunii mai. Am transmis prin aplicația de taximetrist documentele necesare, iar în câteva zile am ridicat indemnizația. Acest ajutor financiar m-a ajutat să depășesc mai ușor perioada ce a urmat imediat după carantină”, povestește bărbatul.
Al doilea șofer care lucrează prin intermediul aplicației Yandex.Taxi și care a beneficiat de contribuția financiară de carantină din partea companiei este Octavian Boscan. Acesta, pe lângă faptul că e șofer de taxi, mai este și ultramaratonist. Iar asta însemna că nu va renunța doar la serviciu, ci și la antrenamente. Bărbatul a intrat în carantină la începutul lunii aprilie, pentru că blocul în care locuia a fost supus autoizolării obligatorii de către autorități, din cauza mai multor cazuri de infecție cu Covid-19 depistate la câțiva locatari ai clădirii. În tot acest timp, Octavian a fost ajutat de proprietarul unui magazin alimentar, dar și de o rudă, care îi aduceau produsele alimentare la ușă. În perioada Paștelui a revenit la serviciu, iar în primele zile ale lunii mai a reușit să beneficieze și de ajutorul bănesc de la Yandex.Taxi.
„Auzisem că Yandex.Taxi are un program special pentru șoferii care au de suferit de pe urma coronavirusului. Am aplicat și s-a dovedit destul de simplu să primesc banii. Și au venit, ei, la momentul oportun”, recunoaște Octavian.
În Moldova, programul special al Yandex.Taxi a fost lansat la sfârșitul lunii aprilie. Acesta este valabil pentru toți șoferii de taxi care lucrează cu serviciul în mod regulat și execută un anumit număr de comenzi pe zi.