Pretorii capitalei au raportat în această dimineață despre proiectele care se desfășoară în capitală. Potrivit primarului general Ion Ceban, în prezent în fiecare sector fie sunt diverse proiecte în derulare, fie urmează a fi lansate în scurt timp.

 „Avem angajamente clare în fața cetățenilor. Personal verific fiecare sector și este creat și un grup de specialiști, care la fel merg la fiecare obiect din fiecare sector și monitorizează mersul lucrărilor, dar și calitatea acestora. Plus, se spune că: Un bun gospodar se cunoaște începând de la poartă”, a precizat edilul.

Ceban a solicitat ca fiecare intrare în oraș să fie curățată și amenajată, astfel, să se vadă că se vine în capitala unei țări.

„Nu este vorba de mari cheltuieli pentru a aduce în ordine inscripțiile arhitecturale cu denumirea capitalei. Nu trebuie să uităm că sectoarele nu sunt doar bulevardele și străzile principale, dar și curți de blocuri, parcuri și cetățenii, care locuiesc și pe alte străzi nu chiar în centrul unui sector”, a spune Ion Ceban.

Primarul a precizat că de condiții egale trebuie să dispună fiecare locuitor.