Primarul Capitalei, Ion Ceban, regretă faptul că Poliția ar face sesizări la comanda Președinției sau Parlamentului. Edilul a făcut referire la contestările depuse de reprezentanții poliției, care au atenționat Primăria Chișinău pentru că nu ia măsuri despre abaterile comise de protestatarii din scuarul Parlamentului.

”Nu ne supărăm pe Poliție și pe comunicatul instituției, 90 la sută din efectiv au stat în soare, pe ploaie, pentru a-i apăra pe cei care stau acum prin fotolii. Li s-a spus din ”turn” și din ”turn” au acționat. Anterior, am spus că nu accept parada gay-ilor, a homosexualilor, toți mi-au spus că nu avem dreptul să interzicem, începând cu președintele țării, al Parlamentului, șefi de comisii, reprezentanți ai Guvernului, mi-au spus că nu avem dreptul să interzicem, iar acum ne puneți să încălcăm legea și ne fluturați cu unele articole. Nu știu ce așteaptă de la protestari poliția? Să stea în bancă să recite poezii. Ei sunt protestatari. Înțeleg că îi deranjează pe cei care stau în fotolii moi în Președinție și Parlament. De ce nu ieșiți la ei? Vreți ca primăria să vă facă lucrul vostru, pentru că voi nu aveți curaj și îi obligați pe polițiști, sărmanii, să vă facă lucrul vostru, în timp ce voi stați la masă”, a declarat Ion Ceban la ședința de azi a Primăriei Chișinău.