Primăria Municipiului Chișinău continuă lucrările de întreținere a infrastructurii rutiere din oraș. Potrivit Primarului General al Capitalei, Ion Ceban, în prezent, lucrări de reparație a carosabilului se fac pe str. Albă Iulia, porțiune de drum pe care va fi aplicat și tratamentului bituminos Slurry Seal.
„Lucrările de pregătire includ: reparația bordurilor, frezarea și plombarea zonelor defecte de carosabil, ridicarea la cota drumului sau schimbarea receptoarelor și gurilor de vizitare”, menționează Ion Ceban.
Ca și până acum, lucrările vor fi executate etapizat, cu sistarea parțială a circulației rutiere. Astfel, conducătorii auto sunt îndemnați să se conformeze cerințelor agenților de circulație, să manifeste răbdare și disciplină, fără abateri de la Regulamentul circulației rutiere.
În context, Primăria Municipiului Chișinău solicită scuze și înțelegere cetățenilor pentru incomoditățile create.
Precizăm că, în continuare, asemenea lucrări urmează a fi efectuate și pe bd. Moscova, str. Miorița și bd. Mircea cel Bătrân (tronson str. Petru Zadnipru – str. Ion Dumeniuc).