Declarație șocantă a unui preot cunoscut în toată țara pentru centrul social de la Valea Plopului. Nicolae Tănase susține că fetele abuzate sexual trebuie și ele să facă pușcărie pentru că, prin faptul că sunt frumoase, atrag bărbații care le fac rău. Trei – patru luni de închisoare, estimează preotul.
„Fetele frumoase atrag băieți și, pe urmă, băieții intră în pușcărie că au tras de fete. Vor fi condamnați și vor face pușcărie, dar fetele nu sunt chiar nevinovate. Trebuie luate și ele la judecată. Dacă el face șase ani de pușcărie, să facă și ea 3-4 luni. De ce? Păi, ăsta nu s-a agățat așa, oricum de ea. S-a agățat pentru că i-a sărit în ochi într-un chip special”, a spus preotul Nicolae Tănase.
Patriarhia Română, prin purtătorul de cuvânt, a reacționat la declarația șocantă.
„O asemenea declarație include, din păcate, o viziune rudimentară, inclusiv în exprimare, asupra relațiilor dintre bărbat și femeie. Una nedreaptă și îngrijorătoare, ceea ce umbrește bunul renume al părintelui Tănase, cunoscut tocmai pentru activitatea sa filantropică dedicată femeilor afectate de drame sociale”, a declarat Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al BOR.