În Republica Moldova a fost înregistrat primul caz de „Flurona”. Despre aceasta a anunțat șeful Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP), Nicolae Jelamschi.

Potrivit șefului ANSP, este vorba despre un copil de 5 ani, care a fost diagnosticat pozitiv și concomitent cu gripă și COVID-19. Specialiștii se tem că infectarea simultană ar putea provoca complicații serioase, mai ales în cazul pacienților în vârstă și cu alte comorbidități.  

Din fericire, copilul infectat cu gripă și COVID-19 se simte bine, primește tratament la domiciliu și nu a suferit complicații.  

Între timp, aproape toată țara este în cod roșu de COVID-19. Comparativ cu săptămâna trecută, numărul cazurilor noi au crescut de 2,5 ori, iar incidența de îmbolnăvire este de 642 de cazuri la  100 de mii de populație.

Rezultatele probelor de laborator arată că tulpina Omicron devine predominantă și pe teritoriul Republicii Moldova. Potrivit estimărilor, la ora actuală, peste o treime din numărul pacienților sunt infectați cu tulpina Omicron.

Așa cum au preconizat specialiștii din domeniul sănătății, „valul 5” al pandemiei a ajuns în Moldova exact după sărbători, iar apogeul îl așteptăm spre mijlocul lunii februarie.

„Este rezultatul sărbătorilor noastre și tradițiilor de iarnă. Era de așteptat. Toate țările au înregistrat o creștere semnificativă. Noi suntem cu câteva săptămâni întârziere. Probabil că în partea a doua a lunii februarie vom ajunge la apogeul acestui val”, a estimat șeful ANSP, Nicolae Jelamschi.

Sursa: tv8.md