Vadim Pistrinciuc, directorul executiv al Institutului de Inițiative Strategice, susține că Republica Moldova trece printr-o pronunțată criză demografică.
„Oamenii trăiesc mai mult, nasc mai puțin. Există la noi și acest factor, dar într-o măsură mai mică. Însă există la noi și un factor care, aș zice, are un efect de catalizare, chiar de explozie pentru scăderea populației – este vorba despre migrație. Lumea pleacă din țară pe parcursul ultimilor trei decenii. Totul a început imediat după proclamarea independenței statului nostru. Au fost câteva valuri de plecare a populației, diferite ca intensitate și din perspectiva calității migranților. Cel mai mare val a fost după anul 1999, când în Rusia a fost o criză care a lovit și în noi”, a declarat Vadim Pistrinciuc în cadrul emisiunii „Punct și de la capăt” de la Radio Europa Liberă