Polițiștii de frontieră au depistat două persoane asupra cărora au descoperit acte cu semne de falsificare. Cazurile au avut loc ieri, 31 iulie.

Primul caz a avut loc la punctul de trecere a frontierei Lipcani pe direcția ieșire din R. Moldova.

Astfel, asupra unui cetățean moldovean, care se îndrepta spre Italia în calitate de pasager a unui autocar, a fost depistată o carte de identitate românească cu semne evidente de falsificare. Fapt confirmat cu tehnica specială. 

Din declarații, conaționalul ar fi cumpărat actul cu 120 de euro.

În al doilea caz este documentat un cetățean din Danemarca care a prezentat printre documente un permis de conducere austriac, cu semne de falsificare. 

Potrivit oamenilor legii din cadrul PTF Unguri, străinul s-a apropiat la intrarea în R. Moldova. 

În cadrul verificării adiționale polițiștii de frontieră au constatat că permisul este falsificat. La audieri, acesta nu a putut explica cele depistate.

Ambele acte au fost ridicate, iar cercetările continuă.

sursa