Un cetățean ucrainean în vârstă de 48 de ani a fost reținut luni, după ce a fost depistat pe Aeroportul Internațional „Mihail Kogălniceanu” din Constanța în timp ce introducea în țară, din Statele Unite ale Americii, rezină de cannabis, informează presa română.
Potrivit Poliției de Frontieră, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea bărbatului, acesta fiind cercetat pentru introducere în țară de droguri de risc.
Măsura a fost luată după ce, duminică, polițiștii de frontieră l-au identificat pe aeroport în momentul în care încerca să introducă fără drept pe teritoriul României peste 100 de grame de rezină de cannabis, considerată drog de risc.
Luni, cazul a fost înaintat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța, cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.











