Peste jumătate din populaţia lumii va fi supraponderală sau obeză până în 2035 dacă nu se iau măsuri semnificative, potrivit unui nou raport, informează Reuters. Atlasul pentru 2023 al Federaţiei Mondiale împotriva Obezităţii estimează că 51% din populaţia lumii, adică peste 4 miliarde de oameni, vor fi obezi sau supraponderali în următorii 12 ani. Ratele obezităţii cresc rapid în mod special în rândul copiilor şi în ţările cu venituri mici, potrivit raportului.

Se cer măsuri legislative rapide

Aceste date reprezintă ”un avertisment clar”, potrivit lui Louise Baur, preşedinta Federaţiei Mondiale împotriva Obezităţii, care a spus că factorii decidenţi trebuie să acţioneze fără întârziere pentru a împiedica agravarea situaţiei. ”Este deosebit de îngrijorător să constatăm rate ale obezităţii care cresc cel mai rapid în rândul copiilor şi adolescenţilor”, a spus ea într-un comunicat.

”Guvernele şi decidenţii din întreaga lume trebuie să facă tot posibilul pentru a evita transmiterea costurilor sanitare, sociale şi economice către tânăra generaţie”, a mai spus ea.

Potrivit raportului, obezitatea infantilă ar putea creşte de peste două ori în comparaţie cu nivelurile din 2020, la 208 de milioane de băieţi şi 175 de milioane de fete până în 2035.

Costul pentru societate este semnificativ ca urmare a problemelor de sănătate asociate cu obezitatea, a precizat federaţia: peste 4 trilioane de dolari anual până în 2035 echivalentul a 3% din PIB-ul global.

Cu toate acestea, autorii raportului au precizat că nu învinovăţesc indivizii, ci lansează un apel la analiza factorilor sociali, de mediu şi biologici care favorizează acest fenomen.

Raportul foloseşte în cadrul evaluării sale Indicele de masă corporală (BMI), care reprezintă raportul dintre greutate (kilograme) şi pătratul înălţimii, în metri. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), un BMI peste 25 înseamnă supraponderal, iar peste 30 înseamnă obez.

În 2020, 2,6 miliarde de persoane s-au încadrat în aceste categorii, echivalentul a 38% din populaţia lumii.

Raportul a mai ajuns la concluzia că aproape toate ţările preconizate să înregistreze cele mai mari creşteri la capitolul obezitate în anii care urmează sunt ţările cu venituri mici sau medii din Asia şi Africa.

Datele raportului vor fi prezentate factorilor de decizie din Organizaţia Naţiunilor Unite şi statelor membre săptămâna viitoare.

sursa