În parcursul ultimelor 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 58.839 de traversări, un număr mai mare fiind consemnat pe sensul de ieșire în Republica Moldova – 35.162.

Cea mai „activă” frontieră a fost cu România, unde s-au înregistrat 31.919 traversări, urmată de granița moldo-ucraineană, unde au fost semnalate 16.299 de treceri și alte 10.621 de traversări au fost înregistrate la frontiera aeriană.

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei sunt PTF Leușeni, Aeroportul Internațional Chișinău și PTF Sculeni.

„Cu referire la traversarea frontierei de către cetățenii Ucrainei, a fost consemnat un număr total de 13.717 treceri, dintre care 6.697 – pe sensul de intrare în Moldova. Totodată, trecerile minorilor ucraineni au constituit 2.163”, informează IGPF.

De asemenea, în perioada menționată, 17 persoane au primit refuz de intrare în țară.

În 24 de ore, polițiștii de frontieră au înregistrat următoarele încălcări: 28 de treceri ilegale a frontierei de stat, 45 de persoane documentate; nouă persoane au încălcat regimul PTF; un document de călătorie falsificat; un caz de trafic ilegal de bunuri; un străin a încălcat termenul de ședere în Republica Moldova; 24 de încălcări a regulilor de folosire a vinietei și de exploatare vehicule; trei persoane identificate cu consemn național.

sursa