Peste 200.000 de moldoveni din întreaga lume au mers la urne și și-au exprimat votul, până la ora 17:20. Datele au fost prezentate de reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe (MAE).

„Diaspora noastră este exemplară”, au menționat membrii MAE.

Totodată, autoritățile au mulțumit cetățenilor de peste hotarele țării pentru participare, implicare și responsabilitate civică.

Amintim că în Republica Moldova astăzi au loc alegeri parlamentare. La urne sunt așteptați peste trei milioane de votanți, în Registrul de Stat al Alegătorilor fiind înscriși 3.299.396 de cetățeni cu drept de vot. Au drept de vot cei care au vârsta de 18 ani, împlinită inclusiv în ziua alegerilor. Secțiile de votare sunt deschise de la ora 07:00 până la 21:00.

Este de menționat că secția din Tokio, Japonia, și-a încheiat activitatea la ora 15:00, ora Chișinăului, iar secția din Beijing, China, la ora 16:00, ora Chișinăului, ca urmare a diferenței de fus orar. Celelalte secții de votare din diasporă își continuă activitatea.