Persoanele care sunt atrase sexual de copii primesc eticheta de pedofili. De altfel, aceasta este considerată o tulburare mintală, pentru care, din păcate, nu există o vindecare completă. Specialiștii aplică atât tratament medicamentos, cât și terapii de comportament.
Potrivit șefei secției la Spitalul Clinic de Psihiatrie, Alina Mamedova, atunci când vorbim despre pedofilie, vorbim despre o tulburare de preferință sexuală, care este o tulburare psihică în sine.
Ea explică că boala se manifestă prin faptul că persoana are atracție anume față de copii, prepubertari sau pubertari. De asemenea, ea menționează că, la prima vedere, acești oameni par absolut normali și nu se diferențiază cu nimic de celelalte persoane.
„Nicio trăsătură fizică nu ar spune că asta-i pedofil, dar totuși sunt careva semne timpurii, care ne-ar putea vorbi despre această atracție, dar ele sunt atât de subtile și cumva greu de sesizat că nu sunt observate la timp. Dar printre ele pot să spun care sunt. Asta este cumva o atragere față de copii exagerată, persoanele sunt interesate de activitățile copiilor, încearcă să petreacă cu ei cât mai mult timp, cumva nejustificat sau un fel de afecțiune exagerată față de copii, care cumva nu ar corespunde situației”, spune Alina Mamedova.
Pedofilia, o tulburare care încă este studiată de specialiști, este determinată de o serie de factori, în măsură să modifice comportamentul uman.
Potrivit cercetărilor, există totuși o diferență în structura creierului la pedofili și persoanele aparent normale, și anume – anumite zone din creier care sunt responsabile de acest control al impulsurilor sexuale și comportamentului sexual au cumva o diferență, fie de volum, fie de cantitate de neuroni, de celule, de substanțe și tot așa.
Iar când vorbim despre factorii psihologici, aici vorbim de traume, care însăși presupun abuzul sexual. Adică, dacă persoanele au fost cândva victimele abuzului sexual sau au avut careva traume psihologice, ele au un risc mult mai mare de a se îmbolnăvi de această tulburare de preferință sexuală, adică pedofilia.
Deși pentru pedofilie nu există un tratament definitiv, specialiștii încearcă să diminueze cât mai mult, prin medicație și terapii, pornirile violente.
Așadar, tratamentul în sine include terapia, psihoterapia, în special cea cognitiv-comportamentală, și se lucrează cu asistenții sociali.
„Trebuie să înțelegem că un pedofil nu neapărat este un abuzator sexual și viceversa. Pentru că pedofilia, de fapt, este un diagnostic psihiatric și se manifestă prin pulsiunile, prin atracția asta sexuală față de copii la o anumită vârstă, de obicei vârsta pubertară sau prepubertară. Pe când un abuzator sexual, deci el poate să abuzeze de orice vârstă, nu este focusat cumva pe un anumit gen. Nu întotdeauna un abuzator sexual este un pedofil și nu întotdeauna un pedofil ar putea să fie un abuzator sexual”, zice psihologul la Centrul Internațional La Strada, Olesea Ciuciu.
Anual, doar la Centrul Internațional La Strada, sunt raportate în jur de o sută de cazuri de abuz sexual împotriva copiilor. Atât psihologii, cât și psihiatrii susțin că educația și prevenirea oricăror abuzuri trebuie cultivată în familie, iar comunicarea deschisă între membrii acesteia este esențială.