Ofițerii Direcției Antidrog a Inspectoratului național de investigații, în comun cu cei ai Direcției Generale Urmărire Penală a IGP și procurorii PCCOCS au destructurat un grup infracțional, după o captură de trei kilograme de droguri de tip marijuana, estimată pe piața neagră la circa 650.000 de  lei. Învinuiții sunt din Chișinău și au vârste cuprinse între 21 și 28 de ani.

Potrivit oamenilor legii, aceștia au fost reținuți la începutul lui februarie, în momentul în care livrau drogurile comandate de clienți în ascunzișurile despre care urmau să-i anunțe.

Schema prin care învinuiții puneau drogurile în vânzare a fost creată în anul 2022. Aceștia primeau comenzile prin aplicații de comunicare criptată, după ce cei doi au creat în cadrul acesteia un magazin online și au închiriat în Chișinău un apartament pentru desfășurarea acestei activități infracționale.

Celorlalți doi le revenea rolul aprovizionării grupului cu droguri.

Urmare a perchezițiilor au fost ridicate cele trei kilograme de droguri, inclusiv dispozitive de comunicare și pliculețe autosigilante pentru depozitarea drogurilor, mijloace financiare care ar fi fost obținute din vânzarea drogurilor, precum și cartele bancare pentru desfășurarea activității infracționale.

Oamenii legii au stabilit că pe parcursul lui 2022, grupul infracțional a pus în circulație peste 10 kg de marijuana de calitate superioară.

Ulterior reținerii acestora, la solicitarea procurorilor PCCOCS, în privința a doi învinuiți cu rol de administrare a activității magazinului a fost aplicat arestul preventiv pentru 30 de zile; iar ceilalți doi cu rol de curier își recunosc vinovăția și sunt cercetați în libertate. Investigațiile continuă, în vederea tragerii la răspundere a complicilor, inclusiv, timp în care cei vizați în dosar se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

sursa