Procuratura municipiului Chișinău informează despre pronunțarea unei sentințe de condamnare în privința a patru persoane: trei bărbați cu vârstele de 33, 34 și 47 de ani și o femeie de 27 de ani, recunoscute vinovate de comiterea infracțiunilor de escrocherie, jaf și răpirea unei persoane, săvârșite în complicitate.
Prin sentința instanței, inculpații au fost condamnați, pentru concurs de infracțiuni, la pedepse cuprinse între 8 și 9 ani de închisoare. Totodată, în privința unuia dintre inculpați a fost dispusă privarea dreptului de a desfășura activități legate de gestionarea sau administrarea bunurilor materiale, pe un termen de 2 ani.
Potrivit probelor administrate, inculpații au acționat în baza unei înțelegeri prealabile, utilizând înșelăciunea sau violența fizică pentru a deposeda victimele de bunuri de valoare.
Într-unul dintre episoade, comis la 8 iunie 2025, inculpații, aflându-se în satul Măgdăcești, s-au apropiat de un bărbat aflat în stare de ebrietate și, intrând în discuții cu acesta, i-au sustras telefonul mobil. Mai exact, în timp ce doi dintre inculpați i-au distras atenția victimei prin discuții și gesturi, tânăra i-a sustras din buzunar telefonul mobil, în valoare de peste 15 000 de lei.
Observând cele întâmplate, victima a început să strige în urma persoanelor, care se urcau într-un automobil cu intenția de a părăsi locul faptei. Constatând că bărbatul a realizat că a fost jefuit, inculpații l-au urcat cu forța în automobil, după care au părăsit locul faptei, agresând victima în interiorul vehiculului. În timpul agresiunii, aceștia i-au sustras un lanț din aur de la gât, în valoare de peste 50 000 de lei.
Ulterior, victima a fost abandonată pe traseu, la aproximativ 500–600 de metri de locul în care a fost urcată în automobil.
Cu câteva luni mai devreme, inculpații au însușit un telefon mobil de la o altă persoană, sub pretextul efectuării unui apel telefonic, după care bunul sustras a fost vândut la un amanet.
În ședința de judecată, inculpata și-a recunoscut parțial vina, în timp ce ceilalți inculpați au pledat nevinovați.
Sentința este cu drept de atac, iar până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare, inculpații beneficiază de prezumția de nevinovăție.
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI













