Conducerea organizației teritoriale din Orhei a Partidului Paltforma DA a anunțat astăzi că părăsește rândurile formațiunii și îl acuză pe liderul acesteia de escrocherie. Anunțul a fost făcut astăzi în cadrul unei conferințe de presă.
Președintele organizației teritoriale din Orhei Ion Levința a declarat că unul dintre motivele ce stau la baza plecării lui din partid ar fi faptul că Andrei Năstase folosește banii colectați în cadrul acțiunilor de protest nu pentru consolidarea formațiunii politice ci în scopuri personale. Mai mult, potrivit lui Levința, Năstase ar promova persoane cu reputație proastă la conducerea organizațiilor din teritoriu.
„Nu este de înțeles și susținută inițiativa și indicația domnului Năstase privind colectarea a 15 mii de lei lunar de la fiecare organizație teritorială raională de partid sub pretextul susținerii staffului central al partidului. Orheienii, desigur au respins această inițiativă de escrochiere de bani. Totodată în ultimul moment, domnul Năstase, fără a se consulta cu organele de conducere a organizațiilor teritoriale și cele la nivel central ale partidului a decis să mai inițieze colectarea semnăturilor pentru un referendum cu întrebarea anulării Legii miliardului furat pusă pe umerii poporului, știind din start că nu se va încununa cu succes, dar având drept scop să-și ridice ratingul personal, imaginea partidului și manipulând cu cetățenii nevoiași și amărâți să mai strângă de la ei bani”, a declarat Președintele Organizației Teritoriale din raionul Orhei a PPDA – Ion Levința.
În cadrul aceleiași conferințe, Andrei Năstase a fost acuzat de escrocherie.
„Domnilor, banii strânși în Piața Marii Adunări Naționale, în procesul acțiunilor de protest, precum și în perioada de colectare a semnăturilor pentru inițierea referendumului republican constituțional ce, s-au terminat? Cine, domnilor, din colectori au văzut vreun bănuț de la voi? Care flămânzi, prin frig, noroi, au colectat de la cetățeni iscălituri în susținerea referendumului sperând într-un viitor mai bun. Nimeni. Orheienii n-au primit nici un bănuț. Însă s-au strâns donații de milioane de lei care le-au însușit, cine? Liderii Platformei”, a subliniat Ion Levința.