Domnica Manole, proaspăt numită în funcția de președinte al Curții Constituționale, a ajuns cu scandal în această instituție. Fostul candidat la alegerile parlamentare din 2010 pe listele PPDA, Manole s-a înscris la toate cele trei concursuri pentru funcția de judecător al Înaltei Curți: Parlament, Guvern şi CSM. 

Ghinion însă, Manole a fost exclusă din concursul organizat de Guvern. Atunci, judecătorul a criticat comisia, spunând că unii membri i-au scos „scheletele din dulap”.

Ulterior, un nou scandal legat de Domnica Manole s-a iscat când Ministrul Justiţiei din Guvernul Sandu, Olesea Stamate, le-a scris membrilor Consiliului Superior al Magistraturii să nu o desemneze pe Manole la funcția de judecător al Curții Constituționale. Stamate a transmis o scrisoare în care își exprima îngrijorarea față de integritatea unor candidați, inclusiv a Domnicăi Manole.

Într-un final, Domnica Manole a participat la concursul organizat de Parlament, dar a obținut un punctaj destul de mic, în comparație cu alți candidați.

Imediat ce devine judecător al Curții Constituționale, Domnica Manole din nou este implicată într-un scandal. Aceasta a încălcat secretul deliberării și a spus cum a votat la ședința privind alegerea președintelui Curții Constituționale. „În interesul public major al societății față de Hotărârea din 19 august 2019 de desemnare a Președintelui CC, de declarațiile unor colegi, făcute public, declar cu toată responsabilitatea că nu am votat pentru alegerea Președintelui CC Vladimir Țurcan.”, a scris atunci Manole pe Facebook.

Mai mult, fostul ei șef de partid, Andrei Năstase, a recunoscut atunci, într-un interviu, că îi dă indicații magistratului CC în ceea ce ține de luarea unor decizii.

Năstase a povestit în cadrul unei emisiuni că a discutat cu Manole despre funcția de președinte al Curții Constituționale şi i-a dat niște sfaturi.

„Am sugerat doamnei Manole să nu candideze la această funcție și doamna Manole anume asta a făcut„, a spus Andrei Năstase.

Domnica Manole este unul dintre cei mai controversați magistrați din țara noastră.

Judecătorul a intrat în vizorul presei încă în 2008. Atunci, Pro TV a surprins-o în timp ce discuta, în biroul său de serviciu, cu președintele de atunci al Consiliului Municipal, consilierul comunist Eduard Muşuc. Se întâmpla înainte de începerea unei ședințe de judecată într-un dosar civil judecat de Manole în care una dintre părți era Mușuc. Domnica Manole îi dădea sfaturi acestuia cum să se comporte în proces ca să câștige. La un an și jumătate de la acest caz, Consiliul Superior al Magistraturii, a stabilit că Domnica Manole se face vinovată de încălcarea Codului de Etică al Judecătorului, dar i-a aplicat cea mai ușoară pedeapsă posibilă, avertismentul.

În 2013, Ziarul de Gardă a scris că judecătorul Domnica Manole deţine 11 automobile, pe care le dădea în chirie unei firme de taxi. Comisia Națională de Integritate a pornit o anchetă şi a constatat că magistratul nu a indicat în declarația de avere un garaj, venituri din vânzarea a două automobile, două conturi bancare şi două firme, scrie pe numele soțului.

În 2016, Domnica Manole s-a ales cu un dosar penal după ce a obligat Comisia Electorală Centrală să organizeze un referendum, la inițiativa PPDA, condus de Andrei Năstase.

În 2017, Manole a fost demisă din funcția de judecător de către CSM, în baza unui aviz al SIS.

Potrivit Asociației „Juriștii pentru Drepturile Omului”, Domnica Manole figurează printre judecătorii care au luat decizii în două cauze penale pierdute de Republica Moldova la CEDO.Este vorba despre dosarele „Avram şi alţii c. Moldovei” şi „Hyde Park şi alții contra Moldovei”. Drept urmare a acestor condamnări, statul a fost obligat să achite reclamanților despăgubiri de mii de euro din bugetul de stat.