Mai mulţi angajaţi din cadrul Agenţiei Servicii Publice au fost citaţi de CNA şi procurorii anticorupţie pentru a fi audiaţi în dosarele, pornite pe fapte de corupţie la eliberarea actelor cadastrale. Cele opt persoane sunt aşteptate astăzi, începând cu ora 9.00, la sediul CNA.

Funcţionarii sunt bănuiţi de corupere pasivă şi trafic de influenţă, după ce ar fi acceptat mijloace financiare de la organizatorul schemei de corupţie pentru a elibera acte permisive, necesare tranzacţiilor imobiliare. Aceştia figurează în mai multe episoade de corupţie, documentate de către ofiţerii CNA şi procurori pe parcursul lunilor septembrie-octombrie 2021.

La această etapă, paisprezece agenţi cadastrali sunt cercetaţi penal pentru corupere activă şi trafic de influenţă. Aceştia sunt învinuiţi de participare la schema de corupţie, organizată de un agent imobiliar, prin intermediul căreia obţineau în procedură simplificată acte cadastrale, eludând norma legală.  

Amintim că, ieri, o persoană a fost arestată pentru 30 de zile, după ce au fost constatate probe privind organizarea schemei de corupţie. În privinţa unui agent imobiliar a fost dispus control judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, iar 12 persoane sunt cercetate în stare de libertate, în urma încheierii acordurilor de recunoaştere a vinovăţiei. Aceştia cooperează cu ancheta.