O armă deținută ilegal și droguri de peste 100 000 de lei, depistate de polițiștii din Edineț.
Fiind dispuse mai multe măsuri speciale de investigație s-a stabilit că un grup de persoane din raionul Edineț au achiziționat o cantitate semnificativă de droguri, pe care le realizau prin intermediul aplicației „Telegram” pe teritoriul raionului.
Polițiștii au efectuat percheziții la domiciliile acestora, în rezultatul cărora au fost depistate mai multe pachete cu marijuana, hașiș și substanță similară drogului PVP, un dispozitiv pentru mărunțirea masei vegetale uscate de marijuana, dispozitive pentru consumul de droguri, pachețele de tip „zip-lock”, telefoane mobile, dar și o armă de vânătoare deținută ilegal.
În cadrul cauzei penale sunt cercetate 6 persoane, cu vârste cuprinse între 25 și 52 de ani.