Andrei Novac, secretar de stat al Ministerului Afacerilor Externe al României, a subliniat într-un interviu importanța unui sistem educațional performant ca bază pentru dezvoltarea unor proiecte culturale comune între România și Republica Moldova.
Potrivit acestuia, colaborarea între Ministerul Educației din România și cel din Republica Moldova ar putea contribui la dezvoltarea unor inițiative educaționale care să adâncească legăturile culturale dintre cele două țări. El a menționat că, prin organizarea de deplasări tematice și programe educaționale comune, tinerii de pe ambele maluri ale Prutului ar putea înțelege mai bine istoria și cultura comună.
Novac a subliniat că, la fel ca în Republica Moldova, și în România există diferențe între școlile din mediul rural și cele din orașele mari, iar pentru a le oferi tuturor copiilor șansa de a performa, sunt necesare politici sociale bine gândite. „Șansa de a învăța trebuie susținută prin politici educaționale și sociale eficiente”, a adăugat oficialul român.
În ceea ce privește programele de burse pentru studenții din Republica Moldova care aleg să studieze în România, Andrei Novac a spus că, deși acest aspect ține de Ministerul Educației, el susține extinderea acestor burse, în special pentru cercetătorii din institutele internaționale, astfel încât acestea să fie mai apropiate de nivelul celor europene sau americane.
Novac a rememorat și experiența sa personală cu studenții basarabeni, menționând că aceștia sunt extrem de implicați și organizați, având o prezență activă în viața universitară din România. De asemenea, el a subliniat importanța ca acești tineri să fie încurajați să se întoarcă în Republica Moldova după terminarea studiilor, pentru a contribui la dezvoltarea societății moldovenești. „Este esențial ca tinerii formați în România să se întoarcă și să participe activ la dezvoltarea țării lor, oferind astfel un aport semnificativ la progresul Moldovei”, a concluzionat oficialul român.
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI