O femeie de 51 de ani originară din Republica Moldova, stabilită de aproape un deceniu în Italia, susține că este nevoită să locuiască în beciul blocului în care deține un apartament, după ce chiriașa nu ar fi părăsit locuința la expirarea contractului. Recent, femeia a avut nevoie de îngrijiri medicale, pe fondul condițiilor în care trăiește.
Cazul este relatat de publicația Il Resto del Carlino și ar avea loc în localitatea Novellara, din provincia Reggio Emilia. Potrivit sursei, apartamentul se află la etajul al patrulea al unui imobil de pe via Primo Maggio, însă proprietara afirmă că nu îl mai poate folosi.
Femeia, identificată drept Iulia Țurcanu, a declarat că a cumpărat locuința în 2023. Ulterior, după ce a obținut un loc de muncă permanent ca îngrijitoare, cu program continuu, s-a mutat temporar în casa persoanei asistate. Pentru a-și acoperi cheltuielile de întreținere, a decis să închirieze apartamentul pe o perioadă de un an, intenționând să revină în vara lui 2025.
La încheierea contractului, chiriașa – care locuia împreună cu copiii minori – nu ar fi eliberat locuința, invocând dificultăți în identificarea unei alte soluții locative. Proprietara susține că plățile au fost făcute doar parțial pentru o perioadă, iar ulterior ar fi încetat complet.
De asemenea, femeia afirmă că apartamentul ar fi fost debranșat de la energie electrică și gaz, devenind impropriu pentru locuit. Lipsa utilităților ar fi afectat inclusiv spațiul de depozitare de la subsol, unde iluminatul nu mai funcționează.
În lipsa accesului la propria locuință, Iulia Țurcanu spune că s-a adăpostit în beciul clădirii, unde doarme pe o saltea și nu beneficiază de încălzire, curent sau alte servicii de bază. Ea a relatat că, în sezonul cald, își procura apa de la o fântână din apropiere, iar în prezent folosește, cu acord, un robinet dintr-o toaletă comună, însă fără a putea utiliza efectiv spațiul sanitar.
În urmă cu două seri, femeia a solicitat intervenția ambulanței, acuzând dureri puternice. A fost transportată la spital pentru investigații și externată a doua zi.
Între timp, situația a ajuns în instanță, fiind deschis un proces civil pentru recuperarea apartamentului. Avocatul proprietarei, Alessandro Occhinegro, a declarat că se încearcă identificarea unei soluții amiabile pentru a evita durata îndelungată a procedurilor legale de evacuare.
Potrivit acestuia, în condițiile în care chiria nu ar mai fi achitată, iar utilizarea efectivă a apartamentului este contestată, există posibilitatea accelerării demersurilor pentru ca proprietara să-și poată recăpăta locuința.
Autoritățile locale au competențe limitate atât timp cât litigiul este pe rolul instanței. Deși ar putea solicita sprijin prin servicii sociale sau alte forme de asistență, femeia afirmă că preferă să își soluționeze situația pe cont propriu, subliniind că apartamentul a fost achiziționat prin eforturi personale.
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI












