Odată cu temperaturile ridicate și uscate de vară, în parcurile și plantațiile verzi din orașe se atestă, tot mai des, Tigrul platanului. O insectă ce provoacă disconfort cetățenilor din cauza înțepăturii destul de neplăcute, anunță Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor.

În acest context, ANSA vine cu unele precizări și recomandări, pentru diminuarea consecințelor apariției acestei insecte.

Tigrul platanului, denumită științific și Corythucha ciliata, este o ploșniță din familia Tingidae, absolut invazivă pentru sănătatea omului, dar care produce daune destul de mari pentru platanii ornamentali din parcurile orașelor.

Are dimensiuni mici, de 2-4 mm, vărgată și apare, în medii, la temperaturi de peste 30 de grade Celsius. A fost descoperită pentru prima dată în Europa, în Italia, iar la moment specia s-a răspândit pe aproape toate continentele.

Tigrul platanului are două generații pe an. Prima generație, de adulți, apare în luna iunie, iar a doua generație, la sfârșitul lunii iulie sau în luna august. Atunci când ajunge pe pielea noastră, o confundă cu suprafața frunzelor de platan și o înțeapă. 

Măsurile pentru a diminua numărul insectei sunt destul de simple:

– stropirea cu jeturi puternice de apă pe frunzele platanului pentru a îndepărta stadiile nimfale timpurii;

– frunzele căzute toamna trebuie îndepărtate pentru reducerea numărului de adulți care hibernează;

– un control chimic al acestei specii, utilizând insecticide specifice (menționăm că insecticidele trebuie aplicate conform instrucțiunilor producătorului, fară riscuri pentru oamenii din apropierea platanilor);

– spray-urile contra țânțarilor sunt și ele eficiente.

Agenția atenționează Autoritățile Publice Locale, precum și administratorii fâșiilor forestiere, unde predomină arbori de platani și frasini, despre necesitatea implimentării măsurilor necesare întru protejarea spațiilor verzi.