Zece polițiști și patru carabinieri au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce s-au ales cu diverse traumatisme la protestul veteranilor de joi, 16 iulie. Despre aceasta a anunțat azi Secretarul de Stat al Ministerului Afacerilor Interne, Mariana Grama, care a susținut o conferință de presă.

“Unii dintre oamenii legii s-au ales cu cu traume cranio-cerebrale, leziuni ale brațelor și ale gambelor, precum și sechele”, a spus Grama.

Referindu-se la cei nouă veterani care s-au adresat la medic, oficiala a menționat că aceștia au solicitat asistența specialiștilor din cauza acutizării bolilor cronice de care suferă și doar o singură persoană a fost internată în spital în stare convulsivă din cauza stresului.

Totodată, Mariana Grama a precizat că forța fizică le-a fost aplicată doar persoanelor care nu s-au supus cerințelor legitime ale polițiștilor.

Amintim că protestul de joi, din fața Parlamentului, la care au participat mai mulți veterani, s-a transformat într-un haos. Protestatarii s-au îmbrâncit cu oamenii legi. Unul dintre liderii acestora, Anatolie Macovei, a amenințat autoritățile că va decapita oameni și va face dezastru.