O femeie ar fi fost violată de șase indivizi, în noaptea de 20 Aprilie spre 21 Aprilie curent, în localitatea Horodca, din raionul Ialoveni.
Despre acest caz oamenii legii au fost sesizați a doua zi de către concubinul victimei, susțin sursele PulsMedia.MD și Echipa.md.
Acesta le-a spus oamenilor legii că concubina sa, o femeie în vârstă de 36 de ani, ar fi fost violată de către șase indivizi din aceeași localitate.
Mariana Didenco, ofițerul de presă al IP Ialoveni, a confirmat informația și susține că în acest caz a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, iar victima a fost îndreptată pentru efectuarea expertizei medico-legale.
De asemenea, reprezentantul IP Ialoveni a mai menționat că la moment, nimeni din cei care ar fi fost implicați în acest caz nu au fost reținuți, deoarece încă se efectuează acțiuni de urmărire penală, pentru a se stabili cu exactitate ce s-a întâmplat de fapt.
„Este necesar raportul de expertiză medico-legală a victimei, între timp fiind efectuate și alte acțiuni de urmărire penală”, a precizat Didenco.
Oamenii legii urmează să stabilească veridicitatea celor declarate de către concubinul femeii.