Noul procuror general va apărea în decurs de două luni

Vicepreşedintele Parlamentului, Alexandru Slusari, consideră că „noul procuror general va apărea în decurs de două luni, în noiembrie-decembrie, dacă legea aprobată de Parlament va fi promulgată operativ”.

Potrivit agenţiei Infotag, deputatul a menţionat în ajun, la o emisiune la NTV Moldova, că „nu există necesitatea de a aştepta numirea noului procuror general”.

„Avem un procuror general interimar (Dumitru Robu – „I.”). Acesta este un procuror tânăr. În aceasta şi consta logica (numirii – „I.”): el nu este atât de pătat, în schimb este ambiţios. În acelaşi timp, el ştie că nu va fi procuror general, dar vrea să cureţe procuratura. În jurul lui a fost formată o echipă normală şi ei trebuie să lucreze, nu să mai aştepte. Aşteptăm ca ei să ia măsuri şi în septembrie, şi în octombrie”, a spus vicespeakerul.

De asemenea, Slusari a explicat graba cu care au fost adoptate modificările la legea cu privire la procuratură, menţionând că acest lucru ţine de necesitatea de a împiedica desfăşurarea concursului organizat de Consiliul Superior al Procurorilor, „care deja marţi (17 septembrie) putea începe etapa interviului cu candidaţii”.

Slusari a menţionat că amendamentele la lege sunt destinate să împiedice alegerea în funcţia de procuror general a „persoanelor legate cu vechiul regim”. De asemenea, el a menţionat că s-au schimbat cerinţele faţă de candidaţi (şi anume, deţinerea obligatorie a experienţei de lucru în organele procuraturii) pentru „a extinde lista candidaţilor care nu neapărat trebuie să vină din sistem”.

„Concursul trebuie să fie independent, fără implicare politică şi ingerinţa „moştenirii regimului”. Şi aceasta este cu adevărat o schimbare revoluţionară”, a spus deputatul.

El a comentat şi restabilirea lui Viorel Morari în funcţia de şef al Procuraturii Anticorupţie.

„Conform componentei juridice a acestui caz, el a fost concediat ilegal, aceasta făcând parte din răfuiala internă în procuratură. El a fost demis cu încălcări, iar instanţa l-ar fi restabilit în funcţie. Totodată, în acest caz, el urma să primească compensaţii din partea statului. Prin urmare, decizia de restabilire este una temporară, pentru a nu prejudicia statul. Sper că el nu va ocupa această funcţie pentru mult timp”, a spus politicianul.