Avocata Gabriela Kornacher a oferit noi detalii despre expertiza medico-legală suplimentară efectuată după exhumarea Ludmilei Vartic, precizând că investigațiile au scopul de a stabili cât mai exact cauza și mecanismul decesului.
Potrivit acesteia, exhumarea a avut loc pe 14 mai, iar pentru prima dată în Republica Moldova corpul unei persoane decedate a fost examinat cu ajutorul tomografiei computerizate. Avocata susține că această metodă poate evidenția eventuale fracturi, fisuri osoase sau alte leziuni care ar fi putut fi provocate înainte de moarte.
„Exhumarea a avut loc pe 14 mai și vreau să spun că, pentru prima dată în Republica Moldova, s-a făcut exhumarea cadavrului și examinarea cadavrului cu ajutorul tomografiei computerizate. O asemenea investigație pe un corp decedat nu s-a mai efectuat. De ce s-a optat anume pentru acest tip de investigație? În primul rând, pentru identificarea tuturor leziunilor care au avut loc sau care nu s-au produs doar în momentul decesului, dar care ar fi putut avea loc și înainte de acest deces, pe parcursul unei perioade îndelungate de timp”, a declarat Gabriela Kornacher.
Avocata a anunțat, de asemenea, că a fost depusă o solicitare pentru efectuarea unui experiment judiciar. Acesta presupune reconstituirea circumstanțelor decesului cu ajutorul unui manechin, pentru a verifica inclusiv versiunea potrivit căreia victima ar fi putut fi împinsă.
„Experimentul judiciar înseamnă mimarea decesului cu ajutorul unui manechin. Se execută pentru a exclude, de fapt, în totalitate alte versiuni și a rămâne în picioare doar versiunea de suicid”, a explicat Kornacher.
Anterior, Inspectoratul General al Poliției a anunțat că statul va acoperi cheltuielile pentru exhumare și expertiza medico-legală repetată, însă costurile expertului independent din România, solicitat de familia victimei, nu vor fi suportate din bani publici.
Ludmila Vartic, mamă a doi copii, a murit pe 3 martie, după ce a căzut de la etajul unui bloc din Chișinău, unde locuia împreună cu mama sa. Ulterior, pe rețelele sociale au apărut acuzații privind presupuse acte de violență din partea soțului său, Dumitru Vartic.
Poliția a deschis două cauze penale, iar Dumitru Vartic are statut de bănuit. Acesta respinge acuzațiile și afirmă că soția sa avea probleme de sănătate și stări depresive.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!












