În jur de 634 de mii de gospodării vor primi compensații la energie pentru luna noiembrie. Dintre acestea, peste 237 de mii vor beneficia de compensația maximă de 800 de lei.
Beneficiarii au fost notificați astăzi, în a doua a parte a zilei, printr-un SMS, informația urmând să fie disponibilă și în cabinetul personal de pe platforma compensatii.gov.md.
Plățile monetare vor ajunge pe cardurile bancare începând de miercuri. De asemenea, autoritățile depun eforturi pentru ca plățile să fie disponibile miercuri și la Poșta Moldovei, pentru solicitanții care nu dețin un card.
Pe rețelele de socializare, zeci de cetățeni și-au exprimat dezacordul cu privire la sumele compensațiilor primite, iar unii oameni au declarat că n-au fost declarați eligibili pentru ajutor.
Știri.md a luat legătura cu câțiva cetățeni pensionari care susțineau că nu au primit ajutor, și ghidați, la telefon, s-a aflat că defapt au primit ajutorul maxim de 800 de lei.
Totodată, din surse demne de încredere, am aflat că sunt conturi care intenționat scriu că nu au primit ajutor și anexează poze vechi din ziua în care era o eroare de sistem pe site.
Am încercat să luăm legătura și cu acești oameni, însă imediat când am solicitat mai multe informații ca să-i ajutăm, s-a aflat că defapt persoanele au primit ajutorul bănesc.
Reamintim că oricine poate verifica starea cererii, înainte de a-și exprima nedumeririle pe internet:
La fel, dacă aveți întrebări sau doriți clarificări suplimentare, apelați gratuit linia verde 0 8000 5000.
În acest an 630.000 mii de oameni au primit ajutor la contor, iar plângeri oficiale la Linia Verde au fost doar 20, toate find deja rezolvate.
10% dintre familiile înscrise pe platforma compensatii.gov.md nu vor primi ajutor pentru luna noiembrie, conform anunțului făcut de ministrul Alexei Buzu. Acesta a explicat că toate cererile au fost analizate riguros, pe baza unor criterii bine definite. Iată principalele motive pentru care unele gospodării au fost excluse de la compensații:
- Deținerea de bunuri imobile valoroase
Familiile care posedă proprietăți imobiliare cu o valoare cadastrală totală ce depășește 2,5 milioane de lei nu se califică pentru compensații. Conform datelor oficiale, această situație se aplică la 1.520 de gospodării. - Venituri din dividende ridicate în 2023
Gospodăriile care au obținut dividende mai mari de 300.000 de lei în anul trecut sunt considerate capabile să-și gestioneze cheltuielile energetice. În această categorie intră 494 de gospodării. - Consum istoric ridicat de energie
Familiile care au consumat peste 350 m³ de gaz pe lună, în medie, în iarna precedentă nu vor beneficia de ajutor. Acest nivel de consum este considerat „foarte mare” și indică o capacitate financiară ridicată. În această situație se regăsesc 6.236 de gospodării. - Venituri declarate incorect sau suspecte
Unele solicitări au fost respinse deoarece gospodăriile au declarat venituri zero, dar analiza consumului energetic sau alte surse publice au indicat contrariul. În astfel de cazuri, venitul minim pe economie a fost atribuit automat. Sunt înregistrate 128 de astfel de cazuri. - Proporția mică a cheltuielilor cu energia în raport cu veniturile
Familiile în care costurile energetice reprezintă mai puțin de 20% din bugetul lunar au fost de asemenea excluse. Acest criteriu afectează 1.562 de gospodării cu venituri între 10.000 și 15.500 de lei lunar, precum și 10.900 de familii cu venituri între 25.000 și 30.000 de lei.
Ministrul Alexei Buzu a precizat că familiile respinse vor fi notificate și vor avea posibilitatea să prezinte documente suplimentare pentru reanalizarea dosarelor. El a subliniat că măsurile au fost concepute pentru a sprijini în mod prioritar gospodăriile aflate în dificultate.