Judecătoria Chișinău, sediul Centru, urmează să se expună astăzi, 15 mai, asupra admisibilității cereriii fostului președinte, Igor Dodon, care a acționat-o în judecată pe șefa statului, Maia Sandu, într-un litigiu de apărare a onoarei, demnității și reputației profesionale.

Nu este prima plângere de acest fel a fostului preșdinte, care s-a mai plâns instanței pe Andrei Năstase, Renato Usatîi și Alexandru Slusari.

La ora 16.00, la Judecătora Chișinău, sediul Centru, este programată o nouă ședință, în procesul civil pentru apărarea  onoarei, demnității și reputației profesionale. Judecătorul Constantin Roșca urmează să pronunțe o hotărâre, după ce reprezentantul în instanță al Maiei Sandu a cerut scoaterea cauzei de pe rol, notează Anticorupție.md.

Amintim că, în 2020, magistrații Curții Supreme de Justiție (CSJ) au respins recursul depus de apărătorul lui Igor Dodon împotriva Maiei Sandu, cu privire la modul de finanțare și raportare a cheltuielilor în cadrul campaniei electorale de către Maia Sandu. Cererea a fost declarată inadmisibilă, fiind menținută hotărârea Curţii de Apel Chișinău, prin care s-a respins acțiunea depusă de către Igor Dodon.

„Studiind materialele dosarului, instanța de judecată constată că cererea de chemare în judecată a fost semnată și depusă de o persoană împuternicită, urmând a fi scoasă de pe rol, astfel fiind decăzută la moment necesitatea examinării circumstanțelor de scoatere a cererii de chemare în judecată de pe rol la cererea pârâtului în baza art. 267 alin. (1) li.k1) Cod de procedură civilă”, se menționa în încheierea instanței de judecată.

Instanța l-a mai obligat pe Igor Dodon să „sisteze imediat răspândirea informațiilor defăimătoare în adresa Maiei Sandu”.

sursa