Vicepreședintele Platformei DA, deputatul Igor Munteanu, a venit cu critici dure la adresa președintei Maia Sandu, în lumina ultimelor decizii politice luate de aceasta. El acuză o „campanie acidă de denigrare a Parlamentului” ca „semn al mediocrității celor care o animă” și că președintele ar încerca să „răstoarne logica Constituției”.

Într-o postare pe Facebook, Munteanu menționează că „Guvernul este instalat cu voturile Parlamentului, Președintele e doar co-decident la alegerile pe care le fac deputații, individual sau în cadrul unor majorități prevăzute de Constituție” și că „Parlamentul este inima procesului democratic și nicidecum cauza decăderilor morale, politice, economice ori sociale”.

„Campania acidă de denigrare a Parlamentului e semnul mediocrității celor care o animă. Pentru că justiția dreaptă nu se face nu din cauza Parlamentului, ci a lipsei de reforme în justiție, complicități dintre procurori și judecători, clientelă plătită generos din landromat și offshoruri. O ducem greu nu din cauza Parlamentului, ci din cauza vicierii mecanismelor care asigură condiții bune de afaceri în agricultură, servicii, comerț sau alte domenii, tuturor fără discriminare.

Suntem săraci lipiți pământului pentru că banii furați din băncile statului nu sunt recuperați nici astăzi, averile celor corupți nu sunt sechestrate la timp, iar cetățeanul simplu plătește din greu pentru incompetența sau rea credința birocrației de stat”, menționează deputatul.

În continuare, Munteanu insistă că „într-un regim politic parlamentar, Președintele este doar un co-decident la instalarea Guvernului, nicidecum instituția care-l naște politic”.

„Președintele nu poate răsturna logica Constituției în ceea ce privește rolul esențial al Parlamentului; altminteri, ar trebui să vorbim de o formă de ”cezaropapism” – subjugarea statului voinței unei singure persoane, cu puteri mistice), incompatibile cu structurile democrației reprezentative moderne. Orice Guvern instalat va fi responsabil exclusiv în fața Parlamentului, în calitatea acestuia de organ reprezentativ suprem, care exercită suveranitatea în numele poporului și care are atribuția de a exercita controlul parlamentar asupra guvernului instalat. Acesta-i rolul natural al parlamentelor peste tot în lume și RM nu poate fi o excepție”, afirmă Munteanu.

El mai menționează că „încălcarea acestei ierarhii juridice între Parlament și Președinte poate avea drept rezultat preluarea unor competențe exclusive ale Parlamentului de către Președinte, angajând aceste instituții într-un conflict constituțional cu efecte devastatoare asupra ordinii de drept”.

„ Or, cetățenii RM numai de conflicte nu au nevoie în condițiile actuale de pandemie și sărăcie. Bunăcredința Președintelui se manifestă în capacitatea sa de a-și exercita rolul de co-decident la formarea guvernelor, prin dialog, moderație și respect pentru ordinea constituțională”, încheie Igor Munteanu.