Tot mai mulți sud-coreeni se confruntă cu această problemă și e chiar mai grav decât pare, întrucât nimeni nu știe exact ce problemă tehnică este cauza incidentelor. Problema a apărut până acum doar la modelele diesel, iar numărul incidentelor este alarmant de mare, numai în luna iulie au fost înregistrate 11 astfel de cazuri, transmite subiectulzilei cu referire medianews.

De la începutul anului și până acum, motoarele a 28 de mașini BMW diesel au luat foc și i-au pus în pericol pe șoferi și pe cei din jur. A fost deschis chiar și un proces în acest caz, care nu cade bine pentru imaginea filialei sud-coreene a BMW.

Partea interesantă e că foarte mulți sud-coreeni preferă în special BMW-urile seria 5. 30% din totalul modelelor produse în această serie au fost vândute doar în Coreea de Sud și doar acestea au avut probleme. Celelalte modele seria 5, comercializate în alte țări, nu au luat vreodată foc. Acest lucru demonstrează că uzina BMW sud-coreeană face ceva greșit care afectează buna funcționare a vehiculelor.

Aparent, vinovatul pare să fie modulul de recirculare a gazelor de eșapament (EGR). Mai multe modele din seriile 3,5 și 7 au fost chemate înapoi în service pentru a se rezolva această problemă, dar tot continuă să apară incidente.

Există controverse și în privința sistemului EGR. Unii spun că ar fi unul local, folosit doar de coreeni, în timp ce alte păreri spun că, dimpotrivă, e același sistem folosit și în alte țări, care n-au probleme cu el.

O altă cauză ar mai putea fi modificările de software și variațiile făcute de producător pentru controlul emisiilor de noxe. Păreri și alte păreri, însă, nimeni nu știe ce se petrece cu mașinile pe care au cheltuit atâția bani. Unii șoferi au început să se teamă să mai circule cu ele, de teamă să nu pățească la fel ca vecinul, prietenul sau oricare alt compatriot despre care a citit pe internet.