Primarul general al Capitalei, Ion Ceban, i-a mulțumit premierului României, Marcel Ciolacu, pentru susținerea multiplelor proiecte în mun. Chișinău. Întâlnirea dintre cei doi oficiali a avut loc, zilele trecute, în cadrul unei vizite private a lui Ion Ceban în România.

”Am avut multe întrevederi în România, a fost o vizită privată, întrevederile au fost neoficiale, au fost foarte bune. I-am mulțumit prim-ministrului României pentru suportul enorm pe care îl oferă Republicii Moldova și, implicit, pentru sprijinul pentru Chișinău. Avem foarte multe proiecte bilaterale realizate în mun. Chișinău. Am discutat despre situația actuală și multe alte subiecte importante pentru societate”, a declarat edilul Ion Ceban.