Cetățenii Republicii Moldova nu vor mai avea nevoie de viză pentru a putea călători în Emiratele Arabe Unite. Proiectul pentru aprobarea semnării Memorandumului de înțelegere cu Guvernul EAU privind abolirea reciprocă a regimului de vize a fost inclus pe ordinea de zi a ședinței executivului de miercuri, 21 mai.
În conformitate cu prevederile proiectului, cetățenii ambelor state vor putea intra, ieși și tranzita teritoriul celuilalt stat fără viză, transmite subiectulzilei.md, cu referire la ipn.md.
Prin urmare, nu li se va cere să obțină viză pentru a ședea pe teritoriul statului celeilalte părți pe o perioadă care nu depășește 90 de zile calendaristice în decursul perioadei de 180 de zile calendaristice.
Semnarea Memorandumului va avea loc în cadrul unei ceremonii oficiale cu ocazia vizitei de lucru la Abu Dhabi a vicepremierului Mihail Popșoi, ministrul al afacerilor externe, preconizată în perioada 23-30 iunie 2025.
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI