În punctul de trecere rutieră a frontierei Giurgiulești-Galați se instituie control coordonat pe sensul de intrare în România. Toți cei care traversează vama vor face o singură oprire pentru îndeplinirea formalităților necesare. Executivul de la Chișinău a aprobat, miercuri, acordul cu Guvernul României în acest sens, transmite IPN.

Ministrul de Interne interne, Daniella Misail-Nichitin, a precizat că este de-al doilea punct de trecere rutieră cu control coordonat al frontierei moldo-române, în continuarea modelului implementat la punctul Leușeni-Albița, din februarie 2023.

„Pe lângă avantajul economic, având în vedere stimularea schimburilor economice și atragerea de resurse și investiții, acest acord va adăuga un plus de securitate la frontieră, aliniindu-se la standardele europene de gestionare a frontierelor”, a declarat ministrul.

Acordul a fost încheiat la București pe 20 noiembrie 2024.