SA „Moldovagaz” a transferat în întregime către SAP „Gazprom” plata pentru gazele naturale furnizate în luna decembrie 2021. În acest sens, administrația întreprinderii le mulțumește consumatorilor, care au achitat înainte de termenul limită facturile pentru gaze naturale.
Actualmente, în activitatea sa, compania este focusată asupra acumulării tuturor plăților pentru luna decembrie în ansamblu, precum și a volumului curent consumat în luna ianuarie, cu scopul transferării către SAP „Gazprum” a mijloacelor financiare contractate, se arată în comunicat.
SA „Moldovagaz” îi îndeamnă pe consumatori să achite volumele de gaze facturate în termeni stabiliți, care expiră în data de 15 ianuarie pentru consumatorii noncasnici, și 20 ianuarie pentru cei casnici.