Președintele Comitetului Național Olimpic, Nicolae Juravschi, a salutat performanța remarcabilă a canotorului moldovean Serghei Tarnovschi, care a obținut medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Paris.
Acesta a subliniat importanța realizării sportivului atât pentru imaginea internațională a Republicii Moldova, cât și pentru întregul popor.
„Este foarte dificil de obținut o medalie olimpică. Este o concurență. Liderul mondial nu a prins finala și noi am reușit. Toate trei, toate patru medalii înseamnă mult. În contextul integrării statului nostru, arătăm lumii întregi cine este Moldova, ce face poporul acesta, ce potențial are. Noi reușim să contribuim anume la acest subiect,” a declarat Juravschi.
De menționat că Serghei Tarnovschi a luat bronzul la proba de canoe simplu pe distanța de 1.000 de metri.
Judocanul Denis Vieru a adus duminică, 28 iulie, prima medalie, cea de bronz, pentru R. Moldova, prezentă la Jocurile Olimpice. Astfel, sportivul va încasa 2.000.000 de lei pentru această performanță istorică în judoul moldovenesc.
Totodată, la 29 iulie, judocanul moldovean Adil Osmanov a cucerit bronzul la Jocurile Olimpice de la Paris, învingându-l pe italianul Manuel Lombardo.
De asemenea, luptătoarea Anastasia Nichita s-a calificat în marea finală la Jocurile Olimpice, după victoria din semifinale. Ea s-a impus în lupta cu Hong Kexin, din China. Astfel, în seara zilei de 9 august, Anastasia Nichita se va duela cu japoneza Tsugumi Sakurai.