Apele râului Nistru sunt tot mai tulburi. Locuitorii din Soroca spun că și-ar dori ca râul din apropierea orașului să fie mai curat. Aceștia speră că problema se va rezolva atunci când va fi construită stația de epurare, despre care se tot vorbeşte în ultimii ani.
Țeava prin care sunt evacuate deşeurile din sistemul de canalizare din Soroca de află la 200 de metri de faimoasa fortăreaţă din oraş. Zilnic, peste 2.000 de metri cubi de reziduuri ajung în râul Nistru. Localnicii spun că deja nu mai pot suporta mirosul insuportabil.
„Într-adevăr se simte mirosul. Sunt perioade probabil ale zile, săptămânii, lunii sau anotimpului când se simte şi mai pronunțat. Această staţie de epurare este foarte importantă deoarece locuiesc şi eu pe malul Nistrului şi cunosc foarte bine ce înseamnă când respiri un aer murdar şi apa e murdară. Toată lumea merge pe aici, toţi întorc nasurile şi ne întreabă cum locuiți aici. Nu ştiu ce perspectivă are Soroca, tot promit, dar nimic nu se vede”, a spus un localnic.
Costul estimativ pentru construcția stației de epurare este de 11 milioane de euro, bani oferiţi în cadrul unui împrumut de la Banca Mondială.
Potrivit Liliei Pilipețchi, primarul municipiului Soroca, întregul oraș speră că la sfârșitul anului 2027 va exista o nouă stație de epurare în zonă.
„În luna septembrie, se preconizează deja anunțul pentru participarea operatorilor economici la licitația pentru a fi selectat un agent economic pentru construcția stației de epurare”, a mai adăugat primarul municipiului Soroca.
Autorităţile din oraş spun că deja au identificat un teren unde va fi construită stația de epurare.